Statul educator și birocrat versus Statul creativ

Viziunea. Vă voi vorbi despre Educație și instruire, ca soluțiile viabile, sustenabile pe termen lung în dezvoltarea noastră, individuală, a firmelor, a societății. Educația însemnând dezvoltarea de valori umane și apetențe, instruirea însemnând dezvoltarea de abilități lucrative și competențe, fie ele motorii sau cognitive sau creative. Statul nu-și poate aroga educația; o poate doar potența. Nici nu ar fi etic, nu ne întoarcem la casele de copii, sarcina educării valorilor fundamentale precum stima de sine, credința, integritatea, compasiunea, toleranța, etc revenind familiei și apoi și comunității. Statul poate doar să asigure sistemele prin care să le faciliteze, cum ar fi școala, cultura, meritocrația, dreptatea socială, de la sistemele de pensii până la sănătate. Altfel spus, familiile nu este corect să delege educația ci doar instruirea, de la alfabetizări la științe. Unii profesori sunt și educatori, fapt meritoriu ce ține de talent, de vocație iar contribuția lor este suport validant pentru efortul familiei. Concluzionând, societatea educă, statul instruiește. Rolul statului este de finanțare, prin scutiri de taxe, prin investiții, a educației și instruirii, a culturii, artelor, rezultatul fiind cel al dezvoltării umane, a creativității, inovației respectiv a bunăstării în societate. Un exemplu la îndemână este cu ce se petrece azi în industria IT, exemplu de multiplicat, când o impozitare aparte a salariilor a condus la ceea ce reprezintă azi industria, cu aproximativ 7 % din PIB și tractând și alte sectoare, egala agriculturii dar cu a zecea parte din forța de muncă, cu perspective de 14-15 % din economie în 2027 și generând o nouă clasă de mijloc în locul celei de carton din anii 90.

Realitatea. Astăzi, în loc de răspunsuri strategice la cum să multiplicăm succesul industriei IT?, cum să avem douăzeci de asemenea industrii?,  ce școli, sisteme, metode, abordări ne ajută să avem oameni și mai creativi?, ce facilități să inovăm? privim la preocupările statului, ca la o reclamă ieftină, manipulatorie, unde ni se arată problema doar pentru a răsufla ușurați când ni se va arăta și soluția. Ni se arată pensii deșănțate (în care, pare-se, este implicat și Pareto – 20 % dintre pensionari primind 80 % din fondul de pensii) pentru a aclama îndreptarea care va veni, cu încă vreo lege strâmbă. Ni se arată mulținaționalele care nu plătesc impozit pe profit, lucru adevărat, uitându-se că ele au estompat migrația creierelor, că au înlocuit lohn-ul de croitorie cu cel de creativitate, că investesc în carierele angajaților și că sunt pepiniera noului antreprenoriat românesc. Privim la statul birocratic care ne transformă pe toți încet-încet în birocrați, stimulându-ne să reacționăm la noi taxe în loc să acționăm la noi oportunități. Consumăm energia și să inventăm pachete de retenție și scheme de plată în loc să ne focusăm pe clienți.  Ce-ar fi dacă statul ar spune ca “toți angajații care au peste 3 ani vechime la actualul loc de muncă să fie susținuți cu jumătate dintr-un curs de specializare, nu mai mult de X ron?“, sau ca investițiile în cercetare să fie favorizate. Cum ar arăta România cu sute de Institute de cercetare și inovare, private toate? Ar arăta cu … creierele acasă. În aceste zile însă nu se vorbește deloc despre esență, educația și instruirea ca ieșiri din marasm și ca zonă de investiții, în cea mai profitabilă infrastructură, ci despre noi biruri. Probabil că orice anteprenor, și nu doar, ar fi de acord cu noua contribuție integrală pentru contractele parțiale dacă statul și-ar asuma ferm că banii merg la educație, în integrare, în noi abilități pe piața muncii; însă după minciuna cu supra-accizele care nu au mai ajuns în autostrăzi nu toți am fi convinși.

Soluții. Pe termen lung, demonstrată de când lumea, este investiția în Educație și instruire, cu strategii de dezvoltare și nu de supraviețuire. Statul are limitările lui în viziune, vezi noul manual de Sport, dar poate duplica ceea ce i-a adus succes, facilitățile fiscale pentru industriile viitorului, industriile creative, de la IT și până la noi soiuri de plante cercetate local, tot ce poate păstra inteligența românească acasă. În UE se dau astăzi multe bătălii acerbe, una este cea a productivității, apoi alta a competitivității dar mai este una în care România pierde constant deocamdată, brain drain, migrația creierelor.

Epilog. Suntem induși să gândim pe termen scurt, panicard – oare ce taxe or mai veni? – să abordăm treptat o strategie de supraviețuire, în plin boom economic. Este cel mai rău lucru pe care și-l poate face statul sieși, strategia de supraviețuire nu există! Există doar strategia de dezvoltare și atât. A-ți propune doar să supraviețuiești, ca antreprenor, ca profesionist, ca manager, ca cetățean, ca om este echivalentul pasivității, a închiderii, a lui “să ne deie”, alții, statul, vre-un tătuc căruia îi delegăm de frică gândirea, noi primind rația. Statul derapează azi de la politici de dezvoltare inovativă și revine la apucături vechi, împărțeala părtinitoare a puținului. Frica sa de reformare se transferă însă în structuri și se și fructifică o dată la patru ani.  Frica de nou, de a fi un stat proactiv, creativ îl retrimite înapoi la statul birocratic sau și mai rău, la statul educator. Să vedeți atunci brain drain.